May 11, 2023

Iași devine în iulie capitala tenisului internațional. Două turnee ATP și WTA vor avea loc la Baza Sportivă Ciric din Iași

Iași devine în iulie capitala tenisului internațional.  Două turnee ATP și WTA vor avea loc la Baza Sportivă Ciric din Iași

Turneele internaționale de tenis Iași Open s-au deschis astăzi printr-o conferință de presă care anunță detaliile de desfășurare și noutățile celei de-a 4-a ediție Concord Iași Open, turneu ATP Challenger 100 și celei de a 2-a ediție BCR Iași Open-WTA 125.

În săptămâna 10-16 iulie are loc turneul masculin Concord Iași Open – ATP Challenger 100, cel mai important turneu de tenis masculin din România, aflat la 4-a ediție, urmat de turneul feminin BCR Iași Open - WTA 125 aflat la a doua ediție, cel mai mai vizionat turneu de tenis din România în 2022.

La eveniment au participat: Mihai Chirica, primarul Municipiului Iași, Daniel Dobre, directorul turneului WTA 125 BCR Iași Open, Andrei Pavel, directorul Concord Iași Open, ATP Challenger 100, Andrei Oriță, reprezentant Concord Service Center, deținătorul licențelor ATP Challenger 100 și WTA 125, Nicoleta Grăjdeanu, director zonal BCR, sponsorul principal al BCR Iași Open.

„Reușim să atragem privirile la nivel național și internațional, reușim să arătăm imaginea unui oraș normal pentru o Europă dezvoltată, în care lumea se simte bine, în care lumea vine să vadă lucruri frumoase, se plimbă, participă la un turneu de tenis sau la turneele de tenis, se pot bucura de un cadru natural cum mai rar este întâlnit pentru o bază sportivă într o pădure cu posibilitatea de a și completa cu un gust artistic potrivit pentru orașul nostru, poate la Operă, poate la teatru.” – a declarat Mihai Chirica, Primaul Municipiului Iași

„Iași Open este cel mai important turneu de tenis al verii și așteptăm spectactori din întreaga țară și din străinătate. Turneele Concord Iași Open și BCR Iași Open vor reuni jucători de top și vor atrage atenția asupra Iașului, care va fi promovat la nivel național și internațional. De astăzi, se deschid înscrierile pentru voluntari, copii de mingi și arbitri de linie și acreditări media. Le mulțumim tuturor sponsorilor și partenerilor care sunt alături de noi în această ediție” - punctează Maria Tudor, director de marketing și comunicare Iași Open

Jucătorii de tenis din circuitele ATP și WTA vin la Baza Sportivă Ciric în perioada 10-23 iulie 2023

Turneul masculin Concord Iași Open este un turneu de 100 puncte ATP, cu premii totale de 130.000 dolari, la care participă jucători clasați între locurile 70 și 350 ATP, cu un tablou principal de 32 jucători la simplu și un tablou de dublu de 16 echipe. Turneul feminin BCR Iași Open este un turneu de 160 de puncte WTA, cu premii totale de 115.000 dolari, la care participă jucătoare clasate între locurile 50 și 350 WTA, cu un tablou principal de 32 jucătoare la simplu și un tablou dublu de 16 echipe.

„Identitatea noastră este aceea de a oferi o experiență exclusivistă, deoarece aproximativ 40 de orașe din toată lumea pot să spună că organizează în același an și un turneu feminin și un turneu masculin. Una din valorile comunicate este transparența și ne dorim să oferim mai multe informații despre impactul și dimensiunile organizării celor două turnee. Bugetul de organizare, aprobat în ediția din 2022 și estimat pentru 2023, este de aproximativ 870 000 de euro și ne dorim să îl menținem datorită angajamentului nostru față de responsabilitatea socială corporativă. Efectul investiției în cele doua turnee ajunge la un retur al investiției în bugetul statului român între 57% și 62%. – punctează Andrei Oriță, Concord Service Center, deținătorul licențelor ATP și WTA
„Îmi doresc ca băieții noștri, cum a reușit Ana Bogdan anul trecut să cucerească trofeul, să ajungă acum în fazele finale, o semifinală sau chiar o finală. Ar fi superb. Și ne dorim mulți spectatori” – completează Andrei Pavel, Director Concord Iași Open
„Gabriel Iftimoaie și Andrei Oriță sunt printre puținii din România care investesc în tenis și apreciez foarte mult ceea ce fac. Mă onorează să fiu la Iași și vin întotdeauna cu plăcere. Turneul feminin este în prima săptămână după Wimbledon, este foarte greu să precizăm de pe acum ce jucătoare vom avea. Wild-card-urile vor fi acordate jucătoarelor locale, sperăm ca ele să fie în formă. Vorbim de Andreea Prisăcariu, de Ilinca Amariei, iar Oana Simion probabil în calificări. Vor fi două evenimente plăcute, care sper să atragă mai mulți spectatori ca anul trecut, două evenimente care sunt deja pe un nivel foarte înalt în privința recunoașterii în țară.” – menționează Daniel Dobre, Director BCR Iași Open
Trofeele turneului masculin sunt realizate de sculptorul Valentin Duicu, iar trofeele turneului feminin, Luceafarul, sunt realizate și oferite de Casa de Bijuterii Malvensky.

Capacitatea arenei centrale din Baza Sportivă Ciric este de aproximativ 1200 locuri, care includ tribune și loje. Iar numărul locurilor de pe terenul secundar se majorează anul acesta de la 100, la 250 locuri.

Meciurile vor fi disputate în sesiuni de zi și de seară. Turneul WTA 125 beneficiază de sistemul Electonic Line Calling, un serviciu de înaltă tehnologie pentru apelarea arbitriilor, care asigură o precizie și o acuratețe maximă.

Biletele sunt disponibile pe platforma entertix.ro și în magazinele Cărturești din țară, iar prețurile variază între 45 și 150 lei. Minorii sub 7 ani au acces gratuit. Detaliile despre acces și bilete sunt disponibile pe platforma entertix.ro, dar și pe conturile de socil media ale fiecărui turneu.

Turneele sunt organizate de Asociația Club Sportiv Iași Open în colaborare cu Concord Service Center și Primăria Muncipiului Iași.

Sponsorul principal al turneului ATP Challenger 100 este Concord Service Center, căruia i se alătură Nera Computers, Met Energy România, Romgaz, BCR, BCR Leasing, Catena, Alcalia, apa oficială a turneului și AdServio. Mașina oficială este Toyota, oferită de grupul Sandra.

Turneul WTA 125, BCR Iași Open are sponsor principal BCR, alături de Concord Service Center, Nera Computers, Romgaz, Catena, Alcalia și QEstetic din Iași. Mașina oficială este Audi, oferita de grupul Sandra.

„Este o onoare să fim alături de cei care cred, ca și noi, în dezvoltarea comunității prin susținerea unor evenimente importante. Relația noastră cu tenisul datează de mulți ani și se vede o continuă dezvoltare și implicare mai ales în Iași. Pentru că tenisul are valori comune cu noi în ceea ce înseamnă voință, perseverență și consecvență în obținerea unei independențe financiare și a unei sănătăți financiare. Aceasta este de fapt preocuparea noastră pentru clienții noștri, sănătatea financiară” – Nicoleta Grăjdeanu, director zonal BCR
Partenerii care susțin cele două evenimente sunt: Iulius Group, Rodotex, F Egidio, Evo Horeca, Gramma Wine, Vitamin Aqua, Oxygen, Tanqueray, Oobood, Cuptorul Moldovencei, Expert Vision.

***
Iași Open este un eveniment sportiv deținut și organizat de Asociația Iași Open și Centrul de Service Concord în colaborare cu Primăria Iași.
Ambele competiții sunt organizate de Concord Service Center, sponsorul principal al turneului ATP, în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași și Federația Română de Tenis. Turneul cu statut WTA 125 este sponsorizat de BCR în calitate de sponsor principal.

banner

LET’S GET SOCIAL

Fii la curent

CONCORD Iasi Open

BCR Iasi Open

Mai multe stiri

February 07, 2024
Gabriel Morariu despre Concord Iasi Open și BCR Iasi Open

Atunci când faci lucrurile ca la carte, când pui mult suflet, e normal sa iti zâmbească si soarta!